În zilele noastre, doar câțiva norocoși reușesc să scape de osteocondroza coloanei vertebrale, dar un număr foarte mic de oameni vor putea da o explicație corectă despre unde se ascund rădăcinile acestei epidemii.
Între timp, întreaga esență a bolii, așa cum se întâmplă adesea, este conținută în termenul în sine: „osteo” în limba grecilor antici înseamnă os, „chondro” înseamnă cartilaj. Iar sfârșitul cuvântului provine de la sufixul „osis” folosit pentru a crea termeni medicali, care este folosit atunci când procesul este însoțit de modificări ireversibile care sunt cauzate de o tulburare a mecanismelor metabolice la nivel celular (după cum spun experții, distrofic).
Tipuri de osteocondroză
- osteocondroza coloanei cervicale (apare chiar și la tineri)
- Osteocondroza regiunii toracice (mai puțin frecvente)
- osteocondroza regiunii lombosacrale
Cea mai comună clasificare a osteocondrozei spinale este legată de structura anatomică a coloanei vertebrale și de împărțirea ei general acceptată în regiunile cervicale, toracice și lombo-sacrale.
Cauzele osteocondrozei
Medicina modernă aderă la versiunea conform căreia pentru dezvoltarea osteocondrozei trebuie să apară unul sau mai mulți dintre următorii factori:
- ereditate împovărata - prezența bolii în generațiile anterioare;
- infecții și intoxicații severe;
- alimentație insuficient echilibrată;
- expunerea constantă a coloanei vertebrale la factori fizici nefavorabili (vibrații, smucituri și mișcări de impact etc.);
- ședere frecventă și prelungită într-o anumită poziție a corpului (postură);
- istoric de leziuni la spate;
- sarcină crescută - transport de obiecte grele sau greutate corporală mare;
- deformări congenitale sau dobândite ale coloanei vertebrale și ale sistemului musculo-scheletic în ansamblu;
- procese autoimune și tulburări severe ale proceselor circulatorii din organism;
- fumat;
- activitate fizică insuficientă.
Partea principală a proceselor patologice din această boală, de regulă, începe cu o întrerupere a proceselor nutriționale ale stratului cartilajului situat între două vertebre adiacente. La o vârstă fragedă, fiecare astfel de disc are propriile sale vase de sânge, prin care sunt furnizate nutrienții necesari, iar produsele metabolice sunt îndepărtate în exterior.
După ce o persoană împlinește vârsta de 20-25 de ani, vasele de sânge care hrănesc cartilajul se atrofiază treptat, iar nutriția începe să aibă loc pasiv - datorită absorbției compușilor chimici necesari din țesuturile din apropiere. În acest caz, substanța necelulară a discului funcționează ca un fel de pompă: afluxul și scurgerea fluidelor cu substanțe dizolvate are loc în timpul mișcărilor umane. Prin urmare, activitatea fizică scăzută duce la o deficiență a elementelor necesare și la acumularea de produse metabolice (uneori toxice). Aceeași imagine este creată dacă nutrienții sunt furnizați în cantități insuficiente. În plus, procesul de absorbție a nutrienților este îngreunat semnificativ atunci când fibrele țesutului cartilajului sunt rupte (de exemplu, ca urmare a unei răni).
Lipsa nutrienților duce la faptul că procesele de restaurare a discului încetinesc și se opresc cu totul. Fibrele sale își pierd elasticitatea, ceea ce este însoțit de modificări patologice treptate.
Etapele dezvoltării osteocondrozei spinale
Degenerarea, care afectează lin, dar inevitabil, țesuturile fragmentului afectat al coloanei vertebrale în timpul osteocondrozei, are loc în direcția de la centru spre periferie, afectând mai întâi stratul cartilaginos, iar apoi formațiunile osoase. Judecând după cât de pronunțate sunt schimbările, întregul proces este împărțit în mai multe etape.
- Numai partea centrală a discului este afectată: devine mai puțin elastic, drept urmare proprietățile sale de absorbție a șocurilor sunt reduse.
- Este implicată partea periferică, mai densă a căptușelii intervertebrale. Nu mai poate susține corect vertebrele și, ca urmare, acestea se pot deplasa pe orizontală. Pot apărea fisuri la periferia discului.
- Crăpăturile de-a lungul marginilor stratului intervertebral devin mai adânci și mai largi. Țesutul cartilaginos intern mai moale poate pătrunde în ele - apoi se obțin proeminențe. Grosimea stratului este redusă atât de mult încât marginile vertebrelor se ating între ele, iar în locurile de contact se formează excrescențe osoase (calusuri) - osteofite. Dacă fisura crește suficient de mare sau marginile discului explodează, țesutul cartilajului erupe. Când este distribuită pe direcție verticală, se formează o hernie intraspongială (în interiorul vertebrei). Nu provoacă simptome clinice. Când țesutul cartilajului este distribuit într-o proiecție orizontală, se formează o hernie intervertebrală clasică, care duce la comprimarea unor structuri paravertebrale importante.
- În ultima etapă, țesutul cartilajului este înlocuit cu țesut conjunctiv, iar ligamentele coloanei vertebrale sunt implicate în procesul patologic. Acest lucru duce la pierderea mișcărilor active.
Cine este în pericol?
Numeroase studii au identificat mai mulți factori de risc pentru dezvoltarea osteocondrozei:
- Bătrânețe (peste 50 de ani). Procesele de refacere a țesutului cartilajului la această vârstă încetinesc în mod natural, ceea ce duce la un risc crescut de osteocondroză. Multă vreme, această boală a fost considerată o condiție naturală a coloanei vertebrale a unei persoane în vârstă.
- Excesul de greutate. Creează o sarcină crescută asupra coloanei vertebrale, care este însoțită de uzura rapidă a stratului intervertebral cartilaginos.
- Prezența rudelor (din generații mai vechi) cu osteocondroză.
- Inactivitate fizică. Conduce la dezvoltarea osteocondrozei, deoarece discurile intervertebrale sunt lipsite de capacitatea de a primi nutrienți și lichid în volumul necesar.
- Leziuni la spate. Chiar și leziunile traumatice minore (de exemplu, leziuni cu bici din accidente rutiere) duc la rupturi microscopice în țesutul cartilajului, care este însoțită de modificările acestuia.
- Tulburări metabolice și patologii somatice concomitente (tulburări circulatorii, procese inflamatorii și autoimune). Ele sunt însoțite de o întrerupere a procesului de nutriție a țesuturilor, iar în cazul leziunii țesutului conjunctiv, procesul inflamator se poate răspândi la coloana vertebrală.
- Defecte structurale congenitale și dobândite ale sistemului musculo-scheletic. Acestea duc la o schimbare a echilibrului, deformarea coloanei vertebrale și distribuția necorespunzătoare a sarcinii pe discurile intervertebrale.
- Sarcina. Supraîncărcarea coloanei vertebrale în timpul sarcinii duce adesea la deplasarea structurilor sale și la dezvoltarea ulterioară a osteocondrozei.
- Riscuri profesionale (natura fizică). Acestea includ, în primul rând, vibrațiile, ridicarea și transportul de obiecte grele. Acest grup include și activități sportive profesionale, deoarece, de regulă, acestea sunt însoțite de suprasolicitare fizică și leziuni.
Fiecare persoană care are unul sau mai mulți dintre acești factori prezintă un risc crescut.
Cele mai frecvente plângeri cu osteocondroză
Având în vedere că osteocondroza afectează în primul rând coloana vertebrală, ar fi logic să presupunem că primul semn de probleme este durerea de spate și coloana vertebrală. Cu toate acestea, practica arată că cel mai adesea astfel de plângeri atipice, la prima vedere, ca:
- senzație de oboseală, greutate la spate, în principal la umeri;
- amorțeală și dureri la nivelul extremităților superioare;
- durere de cap;
- amețeli, greață;
- durere în zona pieptului și a inimii.
Natura plângerilor obligă pacientul să contacteze un specialist de alt profil, în timp ce motivul apariției lor constă în osteocondroză.
Simptomele osteocondrozei
Osteocondroza are o evoluție cronică și se manifestă mai clar în stadiul acut. Pe lângă aceste plângeri, se caracterizează prin următoarele simptome:
- Sindromul durerii. În stadiul acut, durerea de spate este arzătoare, insuportabilă, se extinde destul de departe de vertebrele afectate și iradiază de-a lungul fibrelor nervoase. Durerea obligă o persoană să ia o anumită poziție a corpului în care devine mai liniștită. În timpul etapei de remisiune, durerea poate apărea doar într-o anumită poziție sau la efectuarea anumitor mișcări.
- Tulburări funcționale. Nervul afectat își poate pierde funcția sau o poate îndeplini într-o măsură limitată, ceea ce duce la amorțeală a membrelor, slăbiciune musculară, scăderea gamei de mișcări active și apariția paresteziei (senzații neobișnuite în pielea inervată de nervul afectat).
- Tulburări neurologice origine reflexă sau compresiune. În funcție de segmentul coloanei vertebrale afectat de procesul patologic, apar semne clinice asociate: amețeli și tulburări de mers, tinitus, sughiț, spasm al vezicii biliare și esofagului, tuse uscată, arsuri la stomac etc.
La examinare, medicul observă că:
- pacientul este într-o poziție forțată (antalgică);
- mișcările active ale membrelor și ale spatelui sunt semnificativ reduse în volum;
- există tensiune musculară în zona afectată a spatelui (apărare);
- palparea proceselor spinoase ale vertebrelor și punctelor paravertebrale este însoțită de apariția durerii severe.
Diagnosticul final se face pe baza rezultatelor unei examinări suplimentare.
Dincolo de stadiul acut, durerea neexprimată rămâne asociată cu efectuarea anumitor mișcări sau activitate fizică în general, precum și oboseală crescută, oboseală rapidă când stați în picioare sau stând îndelung.
Tratamentul osteocondrozei
Osteocondroza, ca orice altă boală, este tratată cuprinzător. În stadiul acut, terapia are următoarele obiective:
- Combaterea sindromului durerii. Medicii moderni aderă la punctul de vedere că pentru orice patologie articulară însoțită de durere severă, scopul principal al tratamentului ar trebui să fie eliminarea acesteia. Durerea intensă nu numai că pune o persoană într-o stare de disconfort psihologic, dar o obligă și să cruțe articulațiile afectate, care în timp pot deveni obișnuite și pot duce la rigiditatea lor. În scopul ameliorării durerii, medicamentele din grupul analgezicelor non-opioide și antiinflamatoarelor nesteroidiene, care pot fi utilizate atât sistemic, cât și local, s-au dovedit a fi cele mai eficiente. În unele cazuri, medicii folosesc analgezice pentru a efectua blocaje terapeutice.
- Ameliorarea tensiunii musculare. Spasmul muscular reflex complică semnificativ procesul de recuperare a segmentului afectat al coloanei vertebrale, deoarece duce la deteriorarea circulației sângelui. Pentru a elimina această problemă, se folosesc medicamente din grupul relaxanților musculari cu acțiune centrală.
- Îmbunătățirea nutriției stratului intervertebralformat din tesut cartilaginos. Vă permite să creșteți abilitățile funcționale ale discului intervertebral și să stimulați recuperarea acestuia. Se folosesc medicamente din grupul de condroprotectori.
- Îmbunătățirea proceselor metabolice în discurile intervertebrale. Se folosesc stimulente biogene și vitroase. Cu toate acestea, eficacitatea lor este pusă sub semnul întrebării de un număr de neurologi.
- Descărcarea segmentului afectat. Se prescrie repaus strict la pat, se folosesc diverse dispozitive și orteze (bandaj, corset, guler Chance).
Fizioterapia poate fi folosită și:
- căldură uscată;
- inductotermie;
- curenți diadinamici și de impuls;
- iradiere ultravioletă;
- electroforeza cu solutii anestezice.
Terapia cranio-sacrală, reflexologia și crioterapia s-au dovedit bine.
În etapele ulterioare, cu unele tipuri de compresie a rădăcinilor nervoase, se efectuează intervenția chirurgicală.
În timpul etapei de remisiune, condroprotectorii continuă să fie luati. În plus, sunt programate următoarele activități:
- masaj – îmbunătățește circulația sângelui în țesuturi și nutriția discurilor intervertebrale;
- aplicații cu ozocherită;
- băi cu radon și hidrogen sulfurat;
- aplicații cu noroi;
- kinetoterapie sau (în stadiile incipiente) sport – ajută la restabilirea funcțiilor coloanei vertebrale și ale membrelor, îmbunătățește nutriția țesutului discal și formează un corset muscular.
Terapia manuală a fost, de asemenea, folosită cu succes.
Complicațiile osteocondrozei
Osteocondroza este o patologie care în stadiile ulterioare poate provoca tulburări neurologice grave. După ce discul intervertebral își pierde integritatea, își pierde capacitatea de a-și prezenta proprietățile de absorbție a șocurilor sub sarcină și, ulterior, nu poate proteja diferitele structuri paravertebrale - rădăcinile nervilor spinali și vasele de sânge - de compresie. În același timp, formând proeminențe herniare, substanța discului în sine poate provoca compresie.
Cele mai grave complicații sunt:
- pareza membrelor superioare;
- atacuri de pierdere bruscă a conștienței, însoțite de căderea pacientului;
- sindromul drop – căderi bruște periodice menținând conștiința.
Atacurile dureroase din etapele ulterioare pot deveni atât de intense încât pacientul își pierde pentru o perioadă de timp capacitatea de a se mișca, de a respira profund și de a tuse. Mai mult, pe măsură ce boala progresează, frecvența și durata exacerbărilor crește.
Este posibil să fii complet vindecat?
Restaurarea maximă a structurilor intervertebrale este posibilă numai în stadiile incipiente ale procesului patologic. În etapele ulterioare, modificările sunt ireversibile. Cu toate acestea, terapia selectată corespunzător și un stil de viață optim pot încetini progresia bolii și pot reduce frecvența, durata și severitatea perioadelor acute.
Prevenirea osteocondrozei
Principala măsură de prevenire a osteocondrozei este respectarea unui stil de viață sănătos:
- Nutriție adecvată, o cantitate suficientă în alimentație de alimente care conțin substanțe pentru construirea țesutului cartilajului;
- Exercițiile regulate – yoga și înotul, precum și gimnastica și schiul fond, s-au dovedit a fi cele mai eficiente. Ele vă permit să creați un corset muscular puternic al spatelui, care oferă un sprijin semnificativ coloanei vertebrale. Încărcările de impact (aerobic în pas, alergarea pe suprafețe dure) și lucrul cu greutăți mari (powerlifting, haltere) nu sunt recomandate dacă există o tendință mare de osteocondroză.
- Lupta împotriva excesului de greutate este unul dintre cei mai importanți factori în prevenirea osteocondrozei, deoarece excesul de greutate creează un stres excesiv asupra substanței discurilor intervertebrale.
- Renunțarea la obiceiurile proaste. S-a dovedit că fumatul duce la o îngustare a vaselor de sânge și la o deteriorare a nutriției țesuturilor, inclusiv a cartilajului.
- Prevenirea microtraumei permanente ale coloanei vertebrale. Pentru a face acest lucru, ar trebui să înveți tehnica de a ridica și a transporta corect obiecte grele (mai ales dacă aceasta face parte din sarcinile tale profesionale).
Experții consideră că somnul profund, destul de lung, într-o cameră bine ventilată, pe o suprafață semi-rigidă, este una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenire a osteocondrozei.
Acest lucru se explică prin faptul că, în timp ce se află într-o poziție orizontală, coloana vertebrală nu experimentează sarcina gravitațională, astfel încât discurile intervertebrale se relaxează cât mai mult posibil. În acest moment, procesele de restaurare și nutriție au loc în mod activ în ele, care necesită un aflux de oxigen. Dacă suprafața patului nu este suficient de dură, coloana vertebrală nu își menține poziția uniformă, iar unele segmente ale acesteia sunt restaurate mai rău decât altele.
Din păcate, de foarte multe ori oamenii nu observă simptomele și ignoră durerile periodice la nivelul gâtului și spatelui. Puțină atenție pentru tine și respectarea câtorva recomandări poate reduce dezvoltarea acestei boli. Unele dintre recomandări, de exemplu, yoga sau alimentația adecvată, pot deveni un mod de viață și pot îmbunătăți calitatea vieții în general. O boală poate împinge o persoană la un stil de viață mai corect și mai armonios. Cercul tău de cunoștințe și interese s-ar putea chiar să se schimbe. Aceasta este o opțiune bună atunci când o boală, care provoacă inconveniente, împinge o persoană la schimbări pozitive.